Testarea durității este unul dintre cei mai importanți indicatori pentru evaluarea proprietăților materialului și este, de asemenea, una dintre cele mai rapide și mai economice metode de testare. Este o metodă frecvent utilizată pentru testarea proprietăților mecanice, deoarece poate reflecta diferențele de compoziție chimică, microstructură și tehnici de procesare. Este folosit frecvent ca instrument de monitorizare în diverse industrii.
De exemplu, în oțel, când se formează martensita, dizolvarea atomilor de carbon suprasaturați crește distorsiunea rețelei și densitatea de dislocare, reducând semnificativ capacitatea de deformare plastică. Acesta este motivul durității ridicate a martensitei. Evident, cu cât conținutul de carbon este mai mare, cu atât este mai mare această distorsiune și, prin urmare, duritatea este mai mare. După călire, valoarea durității oțelurilor cu conținut diferit de carbon arată o corelație bună cu cantitatea de martensită și conținutul său de carbon pe o gamă largă. Duritatea oțelului călit după revenire depinde de temperatura de revenire și timpul de menținere. Temperaturile mai ridicate de revenire și timpii de menținere mai lungi au ca rezultat o duritate mai mică. Prin urmare, testarea durității poate fi utilizată pentru a studia transformările de fază în oțel și ca mijloc de detectare a efectelor tratamentului termic asupra oțelului.
