Rezistența la compresiune este solicitarea maximă la compresiune pe care o poate suporta o probă în timpul unui test de compresie până când se rupe (materiale fragile) sau cedează (materiale ne-casante).
Rezistența la compresiune, notată cu σbc, se referă la rezistența finală sub forța de compresiune aplicată.
Aria utilizată în calcule este aria secțiunii transversale inițiale{0}}a specimenului. În cazurile în care nu există un punct de curgere evident, acesta poate fi definit utilizând efortul de compresiune la un punct de curgere decalat prestabilit-. Rezistența la compresiune este, de asemenea, o cantitate mecanică importantă, care caracterizează capacitatea unui material de a rezista la sarcini de compresiune fără defecțiuni.
Măsurarea rezistenței maxime la compresiune a rocii este de obicei efectuată într-un laborator fix folosind o presă hidraulică specială cu o putere de zece până la o sută de tone sau mai mult pentru a zdrobi proba de testat. Pentru testarea rezistenței la compresiune a rocii, proba trebuie să fie realizată într-o formă cubică sau cilindrică, iar dimensiunile acesteia variază în funcție de tipul de rocă.
